Luna lui februarie este considerată, “Luna întâlnirilor cu absolvenții”. Fiecare școală alege o zi, în care absolvenții își dau întâlnire cu foștii colegi și profesori, pentru a depăna amintiri și a vorbi despre realizările de peste ani. A devenit deja o tradiție ca an de an absolvenții Școlii Profesionale or.Florești să se reîntoarcă în clasele şi băncile care acum nu mai sunt ale lor, dar care nu demult le erau confidente la bine și la rău, la studii și la năzbâtii.
Întâlnirea emoționantă între generații, momentele de aducere aminte din anii de școală au fost pline de emoții, iar actualii discipoli au pregătit pentru foștii elevi mai multe surprize plăcute, cântece despre anii de școală, un mic filmuleț creat din fotografii cu ei și cadre didactice din diferiți ani, precum și de la activități, care reprezintă o mică parte a istoriei școlii, în cei 56 de ani de existență.
Pe final, foștii absolvenți au mulțumit tuturor cadrelor didactice pentru cunoștințele dobândite în anii de școală, grija părintească, sprijinul și stimul etern. Cunoștințele și practicile dobândite în cadrul orelor de studii, i-au ajutat pe unii dintre ei, nu doar să se dezvolte profesional, dar și să avanseze în carieră, considerându-se, astăzi, oameni împliniți și fericiți, datorită și Dumnealor.
La sfârșitul activității, foștii absolvenți au făcut o poză de grup, după care au fost invitați la o ceașcă de cafea. La despărțire, Domnul Veaceslav Crețu directorul instituției, le-a mulțumit pentru participare, urându-le multă sănătate, viață lungă, asigurându-i totodată că sunt așteptați la școala dragă, cu ușile mereu deschise, ori de câte ori vor avea posibilitate.
P.S. Și totuși rădăcinile fiecărui om încep de pe băncile școlii. Mai frumoase și mai amuzante decât clipele petrecute la școală nu vom mai avea niciodată. Din tot ce a fost cândva frumos și interesant, rămâne doar o amintire pe care o trăim asemeni unui vis. (text preluat)