Ziua ușilor deschise

În data de 27 mai  ȘP Florești și-a deschis larg ușile pentru absolvenții gimaziilor și liceelor. Evenimentul a găzduit nu doar absolvenți din r-nul Florești, ne-au vizitat școala și absolvenți ai cursului gimnazial din raioanele Telenești, Soroca, Șoldănești. Unii dintre ei au fost însoțiți de către diriginte, părinți, profesori.

Activitatea, propriu-zisă ”Ziua Ușilor deschise” a fost monitorizată de d-nul Nicolae Porubin, directorul instituției, care a mulțumit tuturor pentru prezență și a anunțat agenda zilei. Elevii, însoțiți de șefii de secție, au avut ocazia nu doar să admire dotarea atelierelor și laboratoarelor cu utilaj performant, dar și să  se implice în diverse activități. Cei mai ingenioși și curajoși au participat activ la demonstrarea unei abilități ca: conducerea unui tractor,  sudarea țevilor din polipropilen, tăierea teracotei, exersarea tăierii cu ferestrăul manual. Fiecare din ei  au avut posibilitatea de a se regăsi în galeria meseriilor și de a le încerca. Vizitatorii au rămas încântați și în urma excursiei prin sălile de clasă, bine aranjate și cu gust amenajate, dotate cu materiale didactice. Excursia s-a finalizat cu servirea unei gustări în aer liber. Cei mai activi participanți la concursuri au fost menționați cu diplome, primind și câte un prezent simbolic care le va aminti de Școala Profesională Florești.

Școala Profesională Florești vă oferă șansa de a alege o meserie cotată pe piața muncii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *