E toamnă iar în calendar,
E iarăși zi de sărbătoare,
Venim cu un buchet de flori în dar
Și cu cuvinte de-nălțare…”
Frumoasa zi de 3 octombrie 2024 a început inedit, în Școala Profesională din Florești: cu miros de crizantemă și aromă de gutuie, cu cuvinte de recunoștință și respect, cu emoții și lacrimi în ochi.
Ziua Lucrătorului din Învățământ a fost marcată în instituție prin activitatea extracurriculară, cu genericul: ,,Profesorii – comori ascunse-n mii de generații”.
Atmosfera de sărbătoare a dominat în sala de festivități unde s-au întâlnit generații de cadre didactice, cei care activează, în prezent și cei care au dedicat zeci de ani domeniului pedagogiei, unde elevii, prin melodii și versuri, au elogiat Măria Sa – Profesorul.
Au răsunat șlagăre cunoscute, dar și creații proprii concepute în sufletele învățăceilor, au rulat filmulețe elaborate de elevii de la meseria ,,OPSTC. OIVPD”. Totul, pentru a exprima stima și recunoștința față de munca nobilă a dascălilor. Fiecare cuvânt, fiecare floare sau gest a avut menirea să elogieze munca nobilă a profesorului și să valorifice rolul acestuia în formarea personalității unui copil.
Cu un mesaj profund și emoționant, a venit în fața publicului , directorul ȘP din Florești, domnul Veaceslav Crețu. Dumnealui a accentuat efortul și profesionalismul cadrelor didactice în instruirea și educația generației în creștere, a mulțumit tuturor angajaților pentru implicare șic contribuție la satisfacerea nevoilor beneficiarilor.
În final, cele mai active cadre didactice, pe parcursul anului de studii 2023-2024, au fost menționate cu diplome de gratitudine: Ciocoi Inga, profesoară de matematică, Vascauțan Sergiu, profesor de istorie și educație civică, Ciocoi Alin, maistru-instructor, Scutaru Valeriu, maistru instructor.