Școala Profesionala or.Florești anunță vacantă funcția de Contabil-șef .
La concurs se pot înscrie persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
-Studii superioare în domeniul financiar-economic, management, administrare, și evidență contabilă;
-Experiență profesională de cel puțin 5 ani în calitate de contabil;
-Cunoașterea Standardelor Naționale și Internaționale de Contabilitate;
-Cunoștințe avansate de operare PC, experiență în utilizarea programului 1C și a pachetului de programe Microsoft Office;
-Responsabilitate, exigență, punctualitate, capacitate de autoorganizare;
-au cetățenia Republicii Moldova;
-au cetăţenia altor state, dar domiciliu în Republica Moldova şi permis de lucru în Republică;
– la data expirării termenului de depunere a dosarului nu au împlinit vârsta de pensionare;
– cunosc limba română scris şi vorbit;
-este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată;
-în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
-nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
-nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
-nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Atribuții:
- organizează, conduce, controlează și răspunde de desfășurarea activității financiar contabile a instituției, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
- gestionează întregul patrimoniu al instituției, în conformitate cu actele normative în vigoare, Regulamentul intern și hotărârile Consiliului de administrație;
- întocmește proiectul de buget și raportul de execuție bugetară conform normelor metodologice de finanțare, elaborate de MEC;
- întocmește și execută planul de muncă și salarii al unității, în conformitate cu statul de funcții etc.
Doritorii de a participa la concurs pot depune dosarul ce conține:
-Copia actului de identitate
-Copia diplomei (lor) de studii (Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.)
-Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
-Curriculum vitae (Europass) cu mențiunea a cel puțin 2 persoane de referință, cu datele lor de contact;
-Alte acte ce atestă efectuarea unor specializări instruiri, formări continue.
pe adresa Școala Profesionala or.Florești str.M Costin 34 Anticameră, sau online pe poșta electronică sp.floresti@gmail.com.
Termen de depunere a dosarelor: 20 zile din data publicării anunțului.
02.11.2021
